Politicianul Viorel Hrebenciuc este protectorul Stelei, omul despre care se spune că, într-adevăr, conduce echipa din umbra, iar rolul său a căpătat și mai mare importanță după ce patronul Gigi Becali a fost condamnat la închisoare, anul trecut, în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN.
Miercuri, el a ajuns la sediul DNA Brașov, adus de jandarmi pentru a fi audiat în dosarul unor retrocedări ilegale. Conform, colegilor de la „Gândul„, după două ore de audieri, Viorel Hrebenciuc a ieșit din sediul DNA și a afirmat că i s-a adus la cunoștință calitatea inculpat în dosar pentru mai multe infracțiuni pe care trebuie să le studieze. Chiar dacă nu are vreo legătură directă cu fotbalul, problemele politicianului ar putea afecta Steaua.
El l-a transferat pe Breeveld, iar fiul său a adus contractul cu City Insurance
Hrebenciuc s-a implicat direct în conducerea Stelei, în ultima perioadă. Pe lângă faptul că fiul său a fost cel care a adus pe masa roș-albaștrilor contractul anual în valoare de 500.000 euro cu City Insurance și a împrumutat echipa cu bani, anul trecut, când Becali a fost condamnat, Hrebenciuc senior a contribuit la transferurile realizate de echipa campioană în această vară. Breeveld, singurul jucător adus la solicitarea lui Gâlcă, a fost adus de la Pandurii după ce politicianul s-a implicat în negocieri și chiar a zburat cu elicopterul alături de Valeriu Argăseală la Târgu Jiu pentru a discuta cu jucătorul și cu conducerea Pandurilor.
Viorel Hrebenciuc a mai ajutat recent Steaua, anul trecut, când UEFA a fost foarte aproape de a nu permite participarea echipei în cupele europene, caz în care clubul ar fi avut pierderi uriașe. La scurt timp, după ce Steaua a primit undă verde din partea forului european, Hrebenciuc a apărut public și a recunoscut că dacă nu se implica el, ar fi fost un dezastru. Avocații lui au întocmit un dosar cu care Steaua s-a apărat în fața Comisiei de Disciplină și nu a primit decât un avertisment valabil 5 ani.
Gigi Becali (patron), Mihai Stoica (manager general) și Gheorghe Mustață (liderul galeriei steliste) sunt toți după gratii, după ce au primit condamnări, în dosare diferite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER